Noua lege RCA aduce schimbari majore pentru soferii din Romania

120
loading...

Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat, marti, cu 226 voturi ”pentru”, 25 ”impotriva” si 4 abtineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie, informeaza Agerpres. Actul normativ prevede, printre altele, cum se vor calcula tarifele de referinta la RCA – prima de asigurare cu caracter orientativ determinata pe baza datelor statistice de la nivelul pietei de asigurari RCA – in conditiile in care perioada de plafonare a preturilor RCA va expira in data de 18 mai. Proiectul de lege a fost trimis spre promulgare Presedintiei.

UPDATE 16.59 “Avem noi reguli, pornim pe un nou drum în ceea ce priveşte piaţa RCA”, a reactionat prim-vicepresedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu. “Implementarea măsurilor prevăzute în legea recent adoptată de Parlament, la conturarea căreia au participat şi specialiști din cadrul ASF, va elimina fără îndoială dezechilibrele din trecut. Vom urmări cu stricteţe evoluţia tarifelor primelor RCA în perioada următoare”, a adaugat acesta

Potrivit articolelor adoptate, persoanele fizice sau juridice care au in proprietate vehicule supuse inmatricularii sau inregistrarii in Romania, precum si tramvaie au obligatia sa se asigure pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente. Exceptiile sunt persoanele fizice si juridice care utilizeaza vehicule exclusiv in scopul antrenamentelor, curselor, intrecerilor sau raliurilor, organizate legal. Pentru riscurile ce deriva din aceste activitati, proprietarii de vehicule sau organizatorii competitiei se pot asigura facultativ.

Textul prevede ca tariful de referinta – prima de asigurare cu caracter orientativ determinata pe baza datelor statistice de la nivelul pietei de asigurari RCA – va fi calculat pe baza unei formule. Tariful de referinta se calculeaza semestrial de catre o societate cu expertiza recunoscuta in domeniu, contractata de Autoritatea de Supraveghere Financiara, dupa formula, si se publica de ASF, au stabilit deputatii.

Alte texte adoptate prevad ca, in calculul tarifului de prima, asiguratorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de incarcare, coeficienti de majorare si corectie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor stabilite prin reglementari ale ASF.

Un amendament adoptat (vezi documentul atasat) defineste astfel ‘asiguratul cu risc ridicat’:

  • persoana care pe baza încadrării în clasele de risc pentru care cel puțin trei asigurători RCA oferteaza un tarif de prima de N ori mai mare decat tariful de referinta calculat de catre BAAR; factorul ,,N” este stabilit de catre BAAR, cu aprobarea ASF şi este calculat pentru un vehicul cu aceleași caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum și pentru aceeași clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului; caracteristicile tehnice ale vehiculelor se vor raporta la capacitatea cilindrica, cu excepția vehiculelor cu motoare electrice, caz in care se va tine seama de puterea acestora”.

Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus-malus sunt cele prevazute in reglementarile ASF. Clasa bonus-malus poate lua in calcul istoricul soferului.

Asiguratorul are obligatia sa informeze asiguratii cu privire la modul de calcul al primei de asigurare. Asiguratorii RCA si intermediarii de asigurari RCA sunt obligati sa informeze asiguratii cu privire la incetarea contractului RCA si la posibilitatea de reinnoire a acestuia cu 30 de zile inainte.

loading...

Personalul care efectueaza constatarea daunelor este avizat de ASF. Un asigurat cu risc ridicat se poate adresa Biroului Asiguratorilor Auto din Romania (BAAR) pentru formularea unei oferte de asigurare, calcularea acesteia urmand sa porneasca de la tariful de referinta.

Persoana prejudiciata are dreptul sa inainteze o cerere de despagubire catre asiguratorul RCA sau catre propriul asigurator RCA in cazul decontarii directe, in cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau catre BAAR, in cazul producerii unui risc acoperit de acesta.

Proiectul introduce sistemul decontarii directe intre asiguratorii RCA. Potrivit amendamentelor, decontarea directa este aplicabila la indeplinirea conditiilor referitoare la faptul ca accidentele auto se produc pe teritoriul Romaniei, vehiculele implicate sunt inmatriculate in Romania, prejudiciile sunt exclusiv asupra vehiculelor si ambele vehicule implicate au asigurare RCA valabila.

Un amendament adoptat permite proprietarilor de masini sa obtina despagubiri daca isi repara automobilul accidentat in orice service, in afara sistemelor de referinta propuse initial de Autoritatea de Supraveghere Financiara.

De asemenea, deputatii au stabilit ca utilizarea de piese contrafacute in efectuarea de reparatii auto a devenit infractiune.

Proiectul RCA a integrat o propunere pe care asiguratorii insista de multa vreme si care vizeaza introducerea in lege a unor criterii generale de evaluare a despagubirilor solicitate pentru vatamari corporale, astfel:

  • “Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătăţii persoanelor, se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătății și A.S.F., în baza punctajul comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” București.”

Amintim ca limitele minime de raspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementarilor Uniunii Europene care sunt in prezent si sunt mentinute si in noul proiect de lege sunt urmatoarele:
a) pentru prejudicii materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente, la un nivel de 1.000.000 euro;
b) pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente, la un nivel de 5.000.000 euro.

Cu alte cuvinte, victimele unui accident auto pot obtine in prezent pe asigurarea RCA a soferului vinovat despagubiri pentru vatamari corporale si deces in valoare totala de maxim 5 milioane de euro, indiferent de numarul victimelor.

In urma modificarilor aduse la legea RCA, o victima nu va mai putea obtine mai mult de 500.000 de lei pentru vatamari corporale.

Comentarii
loading...